Reclama la Mercedes-Benz S 500 Hybrid ne enervează şi ne amuză în acelaşi timp

Autor: Andrei Ştirbu 25 iul. 2014 Știri auto
Reclama la Mercedes-Benz S 500 Hybrid ne enervează şi ne amuză în acelaşi timp

Un Mercedes-Benz S-Class cu la fel de multă opulenţă de S-Class şi cu consum mai mic de S-Class este, ce-i drept, „the best”. În ciuda indicativului 500 (care te duce cu gândul la V8), hibridul vârf-de-gamă al producătorului german antrenează, pe lângă motorul electric, un V6 de 3,0 litri, turbo.

Aici poţi citi testul nostru cu Mercedes-Benz S-Class

Puterea motorului electric este de 109 CP (şi 340 Nm), în timp ce unitatea V6 livrează 333 CP (şi 480 Nm). Interacţiunea celor două antemenţionate duc S 500 Hybrid de la 0 la 100 km/h în doar 5,5 secunde – viteza maximă fiind, desigur, limitată la 250 km/h. Însă consumul care poate fi şi de 3,0 l/100 km, împreună cu emisiile de doar 69 g CO2/km, sunt detaliile la care… erm, contează aici. 

Evident, aici nu puteau să nu fie prezente referinţe la tehnologia F1 adusă pe maşinile de stradă. Evident, asta nu poate decât să ne enerveze. Nu pentru că nu ar fi adevărat ceea ce se spune acolo, ci pentru că hibridul plug-in S 500 are ca premise consumul şi emisiile mici, nu performanţele sportive. În plus, ni se pare nouă sau monopostul de Formula 1 din clip are motor V8?!

Toate criticile aduse acestor mici inadvertenţe sunt şterse, totuşi, de momentul din final, în care apar Nico Rosberg şi Lewis Hamilton. Chimia dintre ei ne face să ne dorim să-i vedem într-un lung metraj. 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide